Dar să gândim e bine!

Străbăteam cu pași repezi asfaltul încălzit de Soarele toamnei și mergând priveam zenitul și mă gândeam: „Pare că nimic nu trece dincolo și totuși știu că e mai mult. Acolo e un infinit! ” și dintr-o dată m-am simțit foarte mică… prea mică.

Și starea asta m-a ținut și după ce am ajuns acasă… M-am simțit mică și neajutorată mult timp, dar am conștientizat la un moment dat că fiecare particulă din Univers influențează cumva acest echilibru prin energia pe care o eliberează în Univers.

Știați că s-a dovedit că masa vizibilă a unei galaxii nu are destulă gravitație ca să fie explicabil de ce nu se împrăștie?!
Ceea ce înseamnă că există mai multă materie decât putem vedea. Materie întunecată!

Mai știți?! În sufletul unui melancolic, acest aspect nu e ciudat, pentru că materia întunecată e, pentru el, toată energia interioară pe care o eliberează fiecare suflet în Univers.
Materia întunecată pentru un visător incurabil poate este dragostea, empatia, bunătatea.

Și revin!
Eu cred că dacă n-am reflecta asupra acestor aspecte într-o manieră profundă, nu am înțelege gravitatea acțiunilor noastre. Acțiunile noastre vin direct din interiorul nostru, ele arată energia pe care noi o avem în interior.

Eu cred că e bine să gândim, e bine să plângem uneori( chiar dacă de la vin:)).
Nu cred că este bine să ne plângem.
Însă sufletul omului tânjește după toate trăirile posibile.

Am crescut într-o familie în care psihologul e considerat un șarlatan, pentru că problemele se nasc din lipsă de ocupație.
Și poate așa este…
Dar ca fiecare aspect al lumii, depinde din ce parte privești! Nimic nu-i absolut rău și nimic absolut bun. Nimic nu-i absolut adevărat și nimic absolut fals. Depinde de perspectivă!

Dar într-o lume în care ocupația la care părinții își îndeamnă copii ține de minte mai mult decât de forța fizică, sunt de părere că foarte multe clacări emoționale au legătură mai degrabă cu lipsa timpului, a timpului petrecut frumos.
Cred că cele mai multe clacări emoționale determinate de noi înșine, sunt generate nu pentru că am avea prea mult timp, ci pentru că avem prea puțin…

Uneori simt că am creierul ghiveci, dar mai vreau puțin timp… încă puțin. Ziua se contopește cu noaptea și se formează șiruri ce se pierd în cești de cafea, cărți, cod, bac, admitere… Avem prea mult timp sau prea puțin? Poți să te condamni că vrei să-ți depășești condiția, dar totuși să mai ai și viață?
Trăim la țară! Ne mai ajutăm și părinții…
Toată lumea are așteptări, iar tu parcă nu mai ai timp.

A trăi un vis sau a trăi realitatea? Aceasta e întrebarea!

Viața se scurge inevitabil spre moarte.
Universul se pierde în entropie.
Entropia învinge!

Un gând despre “Nu pierzi timpul gândind!

  1. Fără vise nu cred că trăiești cu adevărat! E o lume numai a ta, în care ești în același timp și regizor și actor. Dacă renunți la ea, se pierde și ceva din tine, ceva care îți dă energia să-ți atingi obiectivele…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s