Uneori simți că nu știi care-i sensul vieții…
În momentele scurte de fericire ori de-a lungul zilei încărcate cu obiective de lucru, cu acel cotidian din care simți că nu mai ieși, nu te gândești la „ce sens au toate?”.
Zilele trec, îți îndeplinești sarcinile și vin altele. Fericirea trece și viața trece… Totul trece și unii dintre noi ne gândim ce rost avem pe Pământ?! În lunga istorie a Universului, omul e doar o clipire de ploape și, totuși, eu și tu nu putem crede că prima și ultima noastră suflare pe acest Pământ nu fac vreo diferență și că după aceea ne pierdem pur și simplu în aleatoriu.
Vrem să credem în ceva.
Unii ne agățăm de religie, alții de știință, alții de karma. Alții spun că ei cred și în Dumnezeu și în știință, dar cumva tot trădezi una dintre ele, cel puțin așa simt eu. Pentru că știința caută dovezi exacte, iar credința se simte… Poate unii au găsit echilibrul, dar eu am devenit așa pierdută în căutarea unor dovezi care să ateste corectitudinea unei religii, pentru că ce face o religie mai bună decât alta?!
Mi-aș dori atât de mult să cred, să cred cu aceași tărie precum o făceam în copilărie.
Cumva știu că nevoia mea de a crede în ceva e egoistă, pentru că e izvorâtă din teama de moarte, pentru că da… mi-e teamă să dispar pur și simplu și nu pot concepe ca toți cei dragi mie să dispară! Nu pot!
Vreau să cred în ceva, fie că-i spun Dumnezeu ori Allah, vreau să cred…
Și totuși? Cum pot crede într-un Dumnezeu ce după dogma creștină cineva ar fi condamnat la moarte pentru simplul fapt că ar simți diferit, deși acel om poate are valori morale mai solide decât mulți creștini…

Cum să condamn la moarte veșnică un om care toată viața a vrut binele altora, dar a crezut în reîncarnare și nu într-un zeu atotputernic.

După Baptiști, mulți oameni ar trebui să fie în iad doar pentru că n-au făcut Botezul Nou-testametar… Și așa se spune și despre ei în alte cazuri.

Ce face o religie mai bună decât alta?

Nu mai pot crede în religie. Nu mai pot fi nici măcar credincioasă unei idei, pentru că eu nu mai am habar ce simt.

Măcar de aș fi credincioasă științei, dar nici măcar așa nu pot să fiu, pentru că nu pot concepe că n-am nimic special și că poate peste doar o sută de ani poate nici măcar specia umană nu va mai fi, darămite eu și că poate peste milioane de ani, voi fi expusă într-un muzeu, drept specia Homo Sapiens pentru cine știe ce altă specie ce a supraviețuit neprevăzutului și aleatorului acestui Univers.
Nu pot să concep că sunt doar o clipire, nimeni nu-i atent la clipirile din ochi…

În momentele de fericire nu mă gândesc la toate astea… Sunt fericită și atât, consum fiecare clipă ca pe un drog ce mai târziu o să-mi facă mai mult rău decât bine.
Precum consumam scurtele ieșiri de grup cu băiatul pe care-l plăceam.
Ce ciudată sunt?! Azi sunt tristă gândindu-mă la tot ce a fost „studentul la Litere” pentru mine și cum mă simt patetică ca o fată de 12 ani care se îndrăgostește pentru prima dată, da… și furioasă ca o femeie ce-și dă seama că și-a pierdut timpul.
Și totuși mă simt și vinovată ca fata de 19 ani ce sunt care mereu crede că e vina ei, că nu face ceva bine.

Și de la o îndrăgosteală prostească devin tristă, iar din tristețe izvorăsc toate acele întrebări existențiale și simt că înnebunesc, pentru că viața depășește orice film…
Filmele se inspiră din realitate și deși uneori sunt exagerate, tot viața e mai surprinzătoare, pentru că o simți cu toată ființa ta.

Mă simt ca personajul ăla bătut de soartă cu o viață de rahat și tot aștept momentul ăla grandios, dar nu mai vine…
Aici vine realitatea care te face să te mulțumești cu puțin, că alții au mai puțin și nici nu mai încerci să-ți depășești condiția pentru că devii comod cu situația…

Și apoi vine altă întrebare existențială! Dacă nu poți atinge Absolutul, ce sens au toate?
Și Absolutul nu există…


Totul e relativ!
Nimic nu e absolut corect și nimic absolut greșit.

De aceea, nu pot să-l condamn pe „studentul la Litere” că eu încă plâng după el… Cu siguranță că așa cum oamenii care văd din perspectiva mea îmi dau mie dreptate și oamenii care văd din perspectiva lui îi dau lui dreptate.

Dacă am fi într-un film în care să avem perspectivă obiectivă, omniscientă și omniprezentă, atunci spectatorii n-ar mai fi subiectivi și ar putea să aleagă obiectiv de ce parte să fie.

De asta, cel mai bun prieten al meu nu-l mai place pe „studentul la Litere”, căci vede doar partea asta de lume, partea mea.

Și cam în toate lucrurile e la fel.
Vedem des cum oameni judecă alți oameni, iar judecata lor din perspectiva lor poate fi corectă, nimic greșit, dar ceea ce ei nu știu despre situație ar putea să le schimbe cu totul percepția.

De asta ar trebui să nu judecăm, dar ne e imposibil uneori, pentru că noi doar vrem să ne descărcăm de energiile negative și cumva zugrăvim portrete negative.

Îl judec mult pe „studentul meu la Litere” că deși „voia doar să călătorească și nu voia o relație” mi-a dat speranțe. Poate totul a fost în mintea mea, dar și prietenii mei au văzut ce am văzut și eu și au considerat ce am considerat și eu, iar cum nu avem posibiliatea de a știi ce e și în sufletul lui, îl judec mult…
Pot fi condamnată pentru asta?!

Da… Fapta de a judeca merită condamtată, dar și aici e relativ. Depinde atât de mult de substrat…

Având toate cărțile pe masă pot fi iertată că judec, dar altfel și eu aș fi condamnată.

Condamnăm și judecăm și rănim pentru că am fost condamnați, judecați și răniți…
Totul e ralativ.


Chiar dacă atâtea evidențe îți dau dreptate, substratul poate să dea totul peste cap. Suferința ta e încă îndreptățită, pentru că nu ai știut… Și totuși cine e de vină pentru lipsa cunoașterii, a comunicării?

Totul e relativ…

Don’t Judge Me

2 gânduri despre “Simțind că m-am pierdut…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s