Tot văd postări de genul: „n-am pierdut niciodată oameni de calitate/valoare”.

Însă eu nu cred că eu sunt „de calitate” și oamenii pe care i-am pierdut nu sunt, pentru că în ochii altora acei oameni au în continuare valoare.

Într-o ceartă vina e la mijloc… Dar totuși dreptatea e a celui care spune povestea, nu?

Nu! Nu am pierdut oameni pentru că ei erau defecți sau pentru că eu eram. Am pierdut oameni pentru că așa ne-a fost dat… să pierdem și să câștigăm, să suferim și să facem pe alții să sufere, dar ne e dat și să ne bucurăm și să aducem bucurii… Nu uit de momentele frumoase și nici de cele triste…

Deci… tuturor oamenilor pe care i-am pierdut le spun azi că deși la un moment dat, am simțit furie în timp a rămas melancolie și că eu consider că suntem oameni… atât! Suntem doar oameni… cu defecte și calități.

E trist că odată ce vedem un defect al unui om care ne afectează direct putem renunța la acel om… din incompatibilitate, dar dacă observăm defecte care nu ne afectează în mod direct, ne prefacem că nu le vedem.

Poate asta mă face vinovată, de fapt… Firea egoistă a omului. Ne pasă mai întăi de noi. De aceea dăm vina în totalitate pe celălalt. Atunci când ni se face nouă o nedreptate ne amintim de toate nedreptățile făcute și celorlalți, dar până atunci am bârfit și am aprobat comportamente nedrepte. Abia apoi ne amintim de toate păcatele acelui om. Dar la fel își aduce aminte și el, căci nimeni nu-i lipsit de păcate. Dar niciunul nu spune de propriile păcate…

Oamenii pe care i-am pierdut nu-s cu nimic mai vinovați ca mine…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s